Un ingredient al fericirii: altruismul

Dacă te întreb ”vrei să fii fericit/ă”, ce îmi vei răspunde?

”Da”.

”Sigur”.

”Normal”.

”Absolut”.

”Ce întrebare!”

Adevărul este că toți vrem să fim fericiți. Dar atât de puțini dintre noi știm cum să ne construim fericirea.

De ce nu suntem fericiți?

La ultima discuție din grupul de cursanți faceconteaza, în care a fost prezent psihologul Petre Nepot, unul dintre inițiatorii ”mișcării fă ce contează”, cineva a avut inspirația să întrebe de ce altruiștii sunt mai fericiți?

M-a interesat explicația pentru că, așa cum bine gândești, vreau să știu cum pot fi fericită în viața asta. Cum pot ajunge la sentimentul de împlinire. Cum accesezi acel ”de ce” interior care te face să te trezești în fiecare dimineață cu un zâmbet abia descifrat pe față și al cărui sens doar tu îl știi.

Și, conform explicațiilor primite, se pare că persoanele altruiste tind să fie mai fericite. Față de cele care nu sunt. A fi altruist nu înseamnă să renunți la tine, la nevoile tale sau la vise. Înseamnă să ai capacitatea de ”a-i vedea” și pe ceilalți; de a-ți muta atenția de pe tine, problemele tale, lipsuri, pe cei din afara ta.

Se spune că cei mai nefericiți oameni sunt cei egoiști. De ce? Pentru că acel ”eu sufăr”, ”eu nu am”, ”mie îmi lipsește”, ”și eu plâng”, îi face să fie foarte concentrați pe propria persoană și lume interioară; o lume plină de lipsuri și umbre, în viziunea egoistului.

Ascultându-l pe Petre, mi-am dat seama că am momente în care sunt foarte egoistă. Asta pentru că mă concentrez puternic pe mine și problemele mele și uit, efectiv, de cei din jur. Și nu doar că uit, dar ajung să nu îmi mai pese foarte mult de ei.

Suferința mea este cea mai importantă. Problemele mele sunt cele mai grave și restul lumii nu mai există și nici nu mai contează. Și da, sunt extrem de egoistă în acele momente. Am observat că exact atunci, când atenția mea este direcționată exclusiv pe mine, suferința este pe măsură. E un amestec de furie, amărăciune, neputință, autovictimizare, autocondamnare și bocete.

Și în aceste condiții, cum aș putea oare, să mă mai gândesc la alții? Sunt numai eu cu umbrele mele și stau acolo luându-mi din nou porția de nefericire. Tot de mine creată. Asta e partea interesantă, dar cât se poate de reală.

Așa că înțelegi de ce l-am ascultat cu interes pe Petre. Pentru că a spus ceva ce eu am intuit de mult. Nu ai cum să fii fericit în viața asta dacă în ecuația personală este doar factorul ”eu” și bagajul său negativ: probleme, lipsuri sau umbre.

Singurele momente când mă simt împlinită sunt cele când ofer din timpul meu, atenția și din abilitățile mele, celorlalți. Când împărtășesc, când dau valoare prin cuvânt scris sau vorbit. Când ascult în mod real și când îmi pasă. Când ”îl văd” pe cel sau cea din fața mea.

Când ceilalți beneficiază cumva de pe urma a ceea ce eu am oferit. Și atunci mă simt într-un anume fel. Nu aș folosi cuvântul ”fericită”. Dar împlinită, da.

Deci, practica este confirmată de teorie: când te concentrezi pe ceilalți și oferi așa cum știi tu și îți place, când ieși din ”bula” ta întunecoasă, ești mai bine. Ești împlinit.

Sunt multe de spus cu privire la acest subiect. Dar eu te invit să experimentezi. Vezi cum te simți atunci când oferi din acele calități și talente ale tale și vezi cum e atunci când atenția ta este concentrată doar pe tine și nu oferi nimic bun celorlalți. Și nu te gândi că ar trebui să ai abilități care se cer la NASA. Este posibil să fii un foarte bun ascultător sau o persoană empatică; să știi să îmbrățișezi când omul are nevoie. Să fii acolo și atât.

”Alege o cauză în care să crezi”, afirmă Petre. Care îți place și te regăsești.

Oferă din comorile tale personale. Indiferent care sunt. Vei fi mai fericit/ă și mai bogat/ă. Pentru că doar ceea ce oferi va reveni la tine înmiit.

Experimentează. Și adu-ți aminte că fericirea și nefericirea sunt doar consecințele a ceea ce ne oferim nouă și celorlalți.